Orașul din România în care câinii au nevoie de bilet de autobuz

Orașul din România în care câinii au nevoie de bilet de autobuz

Potrivit unui regulament privind deținerea câinilor și accesul persoanelor însoțite de câini în municipiul Cluj-Napoca aprobat, miercuri, cu unanimitate de voturi, în Consiliul Local, accesul câinilor în mijloacele de transport în comun este permis doar dacă deținătorul animalului achită și compostează un bilet de călătorie și pentru acesta, transmite corespondentul MEDIAFAX.

„Persoana însoțită de câine va alege cea mai liberă zonă a mijlocului de transport în comun și va evita orele de vârf și mijloacele de transport aglomerate. Se va considera mijloc neaglomerat acela prin care numărul de călători permite ținerea câinelui la cel puțin un metru de ceilalți călători. Câinele trebuie îngrijit și educat pentru a nu provoca deranj pentru restul călătorilor”, se arată în regulament.

În același document este prevăzut și faptul că într-un mijloc de transport în comun va putea urca doar un câine însoțit de deținător.

„Câinii de talie medie și mare vor avea lesă și vor purta botniță, iar câinii de talie mică vor fi ținuți în lesă, în brațe sau în cușcă ori în geantă de transport”, se mai arată în regulament.

Totodată, consilierii locali au aprobat și faptul că deținerea unui câine în apartament nu poate face obiectul impunerii de taxe ori cheltuieli în sarcina proprietarului sau deținătorului.

Regulamentul aprobat de consilierii locali clujeni intră în vigoare de săptămâna viitoare.

Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
Avertisment după ce o dansatoare a murit sufocată în timp ce avea relații intime cu...
România, lovită de ciclonul devastator din Italia! Cod roșu de fenomene extreme
Prima reacție milionarului Dorin Mateiu, bărbatul de 57 de ani care s-ar iubi cu Simona...
El este fotbalistul român care a murit în accidentul cumplit de la Băița. Denis nu...
Un băiat de 14 ani a murit după ce a răspuns la o provocare și...
Acest bărbat a fost dat dispărut în 1998, la vârsta de 19 ani. Ireal unde...
Cel mai iubit CUPLU și-a spus ADIO! Apropiații lor sunt șocați: „Nu ar fi putut...
"Cam un 4.000 de lei ca să trăieşti decent". Ofertele angajatorilor pentru tineri, la târgurile...
EL l-a ucis pe bărbatul din Crângași! Dezvăluiri de ultimă oră despre crima care a...
„Dacă m-ar înșela..” Anamaria Prodan a răspuns la întrebarea care stă pe buzele tuturor! Cum...
Acum păpușă, în trecut mătușă! Cum arăta Inna înainte să fie celebră
Pe ce șosele îți trebuie rovinietă? Este obligatorie pe DN-urile ce trec prin localitate?
Noua axă a răului? Vladimir Putin şi Xi Jinping şi-au promis să coopereze împotriva SUA...
Tehnologia ULUITOARE care a generat CĂLDURĂ de peste 1.000 grade Celsius
Mașinile care au primit interzis pe șosele. Se aplică din 20 Mai, ora 00:00
Cine a câștigat marele trofeu Chefi la cuțite! La cine a mers trofeul și cine...
Cine e, de fapt, bărbatul omorât în bătaie în Crângași! Breaking news
Virginia, întrebare neașteptată pentru Patrick: „Patrick, îți pare rău că m-ai chemat la camera roșie?”
Care au fost primele cuvinte rostite de Florin Piersic, după ce s-a trezit din anestezie?...
BANCUL ZILEI. Bulă e cu o tipă în pat. Gagica: - Bulă, ai un clopoțel...
O companie din China a lansat o mașină mai ieftină decât modelul Y de la...
×